HOT Radio Online

Uleiul din mărăcinii Bărăganului are căutare la export
Postat de Topy la November 28 2009, 09:00:32

Ştirea extinsă

Fug de bănci şi de supermarketuri şi văd cum importurile şi piaţa neagră le fură tot mai mulţi clienţi. Producătorii români din industria agroalimentară speră însă să scape de criză, să îşi deschidă propriile magazine
de desfacere şi îşi încearcă norocul pe pieţele externe.

Povestea "uleiul din orice" obţinut la Olmet a început când un antreprenor şi un technician specializat în uleiuri au decis că e timpul să aducă ceva nou în piaţă, mai sănătos. Aşa, în 1994, Cristian Aldea şi Andrei Gyemant au început afacerea cu o presă de ulei importată din Germania, pornind de la ideea de a nu mai folosi solvenţi, adică substanţe chimice, pentru extracţia uleiului.

"Presarea la rece a seminţelor este o tehnică naturală de obţinere a uleiului. Nu putem produce cantităţi mari folosind această tehnică, de aceea nu putem concura cu marii producători", explică Andrei Gyemant.

Fabrica celor doi are o capacitate de producţie de 1.000 de tone pe an, iar 95% din uleiul obţinut este vândut pe piaţa israeliană. Restul uleiului este vândut la târgurile şi expoziţiile destinate producătorilor ecologici.

Se poartă eco

Piaţa produselor ecologice este în creştere, spun antreprenorii, mai ales datorită tinerilor, care au început "să nu se uite doar la bani, ci şi la calitate". Dacă în perioada 2000-2004, piaţa a stagnat, din 2005 creşterea a fost constantă. La fel, a crescut şi cifra de afaceri a firmei.

"Nu prea am folosit credite. Filozofia noastră a fost să creştem cu paşi mici şi să nu apelăm prea mult la bănci", povesteşte Andrei Gyemant. De la conturarea ideii de a porni în afaceri şi până în prezent, cei doi au investit cam un milion de euro, iar anul acesta estimează că vor ajunge la o cifră de afaceri de 10 milioane de lei, adică mai mult de 2,33 de milioane de euro.

Uleiurile sunt obţinute din aproape toate seminţele oleaginoase, cum sunt cele de dovleac sau in, iar cea mai mare parte a materiei prime provine de la cultivatori din România. Din ciulinii Bărăganului, armurariu, se face un ulei bun pentru cei care suferă de boli
de ficat, iar uleiul din seminţe de dovleac e bun de leac pentru bolile de prostată.

Meseria se fură

Tot cu materie primă de la producătorii români lucrează şi fraţii Niţu din Craiova. Au muncit câţiva ani prin Italia, unde au învăţat ce înseamnă să fii măcelar şi au furat secrete meseriei de la angajatorii de acolo. Cu banii adunaţi, şi-au făcut o mică fabrică lângă urbea natală în 2002, care are astăzi aproape 100 de salariaţi. Atunci au investit cam 40.000 de euro
, la care s-au tot adăugat şi alte sume, astfel că investiţiile au depăşit deja 1,5 milioane de euro. Capacitatea de producţie a fabricii este de 2.400 de tone de preparate din carne pe an.

"Am adaptat reţete italieneşti la piaţa din România şi de trei ani facem distribuţie la nivel naţional, cu maşinile din firmă. Produsele noastre nu sunt încă foarte lovite de criză. Vânzările au scăzut cam cu 35%", povesteşte Constantin Niţu, unul dintre patroni. Însă, el este încrezător, astfel că până la finalul anului speră ca cifra de afaceri să urce la cinci milioane de euro.

Principalii clienţi sunt două mari lanţuri de supermarketuri şi jucători din segmentul HoReCa (hoteluri, restaurante, firme de catering), iar o parte din produsele
realizate sunt vândute prin magazinul propriu, Vechea Măcelărie. Restaurantele îi cumpără produsele pentru că le pot arunca apoi direct în tigaie, spune Constantin Niţu.

Condimente "dopate" cu sare

Una dintre problemele pe care le întâmpină producătorul ţine de calitatea mai slabă a condimentelor de pe piaţa românească.

"Importăm doar condimente pe care nu le găsim în România şi amestecul îl facem noi, după reţetă proprie. Condimentele româneşti au o problemă: sunt dopate cu sare. Sarea se cumpără ieftin şi se vinde scump", explică antreprenorul "secretele"; producătorilor de condimente de pe piaţa locală.

O problemă similară o au şi viticultorii. Deşi aromele şi coloranţii care transformă vinul în apă
nu sunt comercializate legal, ele se găsesc în anumite magazine, ştiute de "alchimiştii vinului", dar nu şi de autorităţi. David Ionaşc lucrează de 19 ani la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Pietroasele. În aceşti a învăţat că, dacă recoltezi şapte tone de struguri, trebuie să dai la o parte boabele stricate şi că nu poţi obţine mai mult de 3.500 de litri de vin.

De asemenea, ca să fie bun şi peste mai mulţi ani, vinul nu se îmbuteliază în sticle decât după ce e maturat. Adică, vinul făcut în această toamnă va putea ajunge în rafturile magazinelor de abia pe la Paşti. Altfel, pe fundul sticlei vor apărea depuneri.

Vrei vin? Ţi-l fac acum!

În funcţie de soi, de pe fiecare din cele 110 de hectare cu viţă de vie de la Pietroasele se recoltează cam 7-12 tone de struguri. În staţiune sunt 10 hectare plantate cu soiul Busuioacă de Bohotin. Astfel, stocul de Busuioacă se epuizează cam la jumătatea lunii iunie, ca şi la alţi producători. Însă, pe piaţă rafturile sunt pline cu acest tip de vin tot anul.

"Am trecut pe la Focşani şi amicul meu zice să luăm nişte vin de pe marginea drumului. A cerut o cantitate mai mare, pentru a o revinde, şi vânzătorul i-a răspuns că nu mai are, dar că face vinul de îndată", povesteşte trist David Ionaşc.

Piaţa neagră şi importurile tot mai mari din Africa de Sud sau America Latină au condus la scăderea vânzărilor, mai ales că "vinul de Pietroasele e pentru cunoscători", spune Ionaşc.

Producători români şi italieni îşi aşteaptă muşterii la degustări în Casa Deliciilor, salon alimentar deschis la Sala Palatului, până duminică, 29 noiembrie. Intrarea este liberă.

Sursa Inforportal